Este un atelier arhetipal intensiv, 2 zile de scufundări în cele mai adânci cotloane ale subconștientului în căutarea și recuperarea celor mai rănite aspecte ale personalității, cu scopul de a le integra. Acesta este primul dintr-un set de 4 ateliere care intenționează să recupereze, armonizeze, alinieze și integreze toate fragmentele și straturile FIINȚEI.
”Copilul Interior este acea parte din noi care este eminamente vie, energică, creativă și împlinită: el este Sinele nostru Real –cine suntem noi cu adevărat.” Charles Whitfield
COPIII INTERIORI sunt aspecte ale personalității noastre, care au fost reprimate în copilărie din cauza unei educații prea rigide sau pragmatice, în anumite momente traumatice sau pentru că nevoile primare ale copilului nu au fost împlinite. Astfel calități, talente și înzestrări minunate precum entuziasm, curiozitate, capacitatea de a trăi în prezent, conectarea la mediul înconjurător, creativitate, etc. rămân blocate undeva în interiorul nostru. Dacă noi nu recuperăm și integrăm aceste aspecte ale noastre, viața ne va fi mult mai săracă, monotonă și anostă.
Cine beneficiază?
Fiecare dintre noi!
Chiar și cei care spun că au avut “o copilărie fericită” au ceva de recuperat și vindecat pentru că tot ce se întâmplă în primii 7 ani de viață ne programează calea pe care o vom parcurge mai târziu. În timpul acestei perioade formatoare noi ne construim relația de bază cu noi înșine, preluând inconștient valorile, atitudinile, regulile și credințele părinților și îngrijitorilor noștri. Pe lângă acestea însă, le mai preluăm și rănile nevindecate, pe care și ei le-au moștenit la rândul lor de la părinți, bunici, strămoși. Și atunci singura noastră șansă de a rupe acest lanț al condiționării intelectuale și emoționale este să recuperăm aspectele pierdute ale Sinelui ca să le putem manifesta în prezent și să schimbăm vechile tipare cu altele noi, mai sănătoase și mai benefice pentru noi.
Vestea bună este că vindecând rănile Copiilor Interiori, se va vindeca automat nu numai aspectul-ADULT al personalității voastre, ci și rănile copiilor și părinților voștri, astfel reprogramându-vă și pe voi și pe ei să vă creați o viață mai fericită și mai plină de satisfacții.
Partea întunecată a copilului interior
În ultimii ani a existat o preocupare intensă mai ales pentru deblocarea părții luminoase a Copilului Interior. Ceea ce s-a neglijat însă este partea lui întunecată. Pentru a supraviețui în condiții de durere și haos sau în familii disfuncționale, copilul din noi este nevoit să își creeze mecanisme de apărare foarte complexe, care au identitate, strategie și un set de valori proprii. Ele sunt, de fapt, programe mentale care funcționează ca o transă, pe de o parte protejându-l pe copil de o realitate prea dură, pe de alta înghețându-l la acea vârstă și ținând aspectul-adult al personalității în stare de hipnoză. De exemplu într-un moment în care părinții se ceartă, copilul poate alege ca din acel moment să nu mai simtă/vadă/știe etc. ce se întâmplă, creând astfel programe care vor produce afecțiuni oculare sau probleme de concentrare sau incapacitatea de a simți emoții și senzații la nivel fizic. Atunci când ne blocăm emoțiile, blocăm automat viața și ne refugiem la nivel mintal inventându-ne inconștient emoții, reacții și senzații pe care suntem incapabili însă să le și simțim. Ajungem astfel ca chiar atunci când plângem, să o facem doar din minte, nu și din inimă. Acesta este și motivul pentru care nu reușim să ne vindecăm.
Dacă aceste programe mentale nu sunt șterse, adultul va pierde complet controlul asupra vieții lui, deoarece copii lui interiori răniți îi vor sabota relațiile, îi vor crea stres și tensiune interioară care, în timp, va duce la boli psihosomatice și cancere, îl vor forța să se comporte altfel decât și-ar dori, și vor recrea la nesfârșit aceleași situații dureroase, condamnând adultul să repete aceleași greșeli și să aibă relații disfuncționale.
Cum mă poate influența Copilul Interior rănit?
Exact ca oricare copil rănit neglijat și nefericit, el va încerca să vă atragă atenția țipând, purtându-se urât și făcând scene penibile în public. El vă va sabota relațiile, vă va influența comportamentul forțându-vă să faceți ce nu e bine pentru voi, și va continua să lupte cu adultul din voi ca să preia controlul total asupra vieții voastre.
El vă distruge toate relațiile
Dacă vă analizați modelul de relație, vă veți da seama că atrageți același tip de persoană, și anume o persoană care vă este familiară din punct de vedere energetic. Ce înseamnă asta? Că până când nu vă curățați blocajele emoționale, veți atrage în viața voastră parteneri care vă vor trata exact la fel cum vă tratau în copilărie părinții sau îngrijitorii voștri. Deci atâta timp cât Copii voștri Interiori rămân neintegrați, veți fi condamnați să repetați aceleași greșeli și să aveți relații disfuncționale.
El vă îmbolnăvește
Energia generată de traumele din copilărie și viața intrauterină nu va dispărea doar pentru că o ascundeți sub covor. Ea rămâne blocată în corpul vostru, generând stres, tensiuni și dizarmonie emoțională și mentală. Cu timpul această energie distructivă va crește exponențial și va atinge punctul în care va avea puterea unei bombe. Apoi într-o bună zi presiunea va fi prea mare și bomba va exploda fie în afară, fie în interior, eliberându-se sub forma unui cancer sau a unei boli psihosomatice.
El vă creează dependențe
Este foarte greu să stăm față în față cu monștrii din dulapul copilăriei noastre. Acești monștrii ne-au terorizat atâția ani și continuă să o facă și acum. Ei au nume precum VINĂ, RUȘINE, FRICĂ—frica de a nu greși, frica de a nu fi suficient de bun, frica de propria putere, frica de singurătate, frica de abandon sau respingere, teama că nu merităm iubire, abundență, fericire, etc.
Pentru a ține aceste emoții la distanță omul va recurge la substanțe toxice ca mâncare în exces, tutun, alcool sau droguri, sau el va recurge la forme mai subtile de dependență precum muncă, religie, exerciții fizice, meditație, televizor, etc. Indiferent ce formă ar lua, atâta timp cât ceva devine O NEVOIE, ați creat o dependență. Și astfel începe cercul obsesivo-compulsiv al adicției. Cu cât respingem mai tare existența emoțiilor noastre refulate, cu atât mai vicios devine Copilul Interior rănit și cu atât mai subtile și mai letale vor deveni formele lui de sabotaj.
La ce să vă așteptați?
Așteptați-vă să vă întâlniți monștrii din copilărie și să învățați cum să îi îmblânziți și transformați în mascote.
Așteptați-vă să vă descoperiți modelul de relație urmat cu PĂRINȚII și cu AUTORITATEA și să îl schimbați.
Așteptați-vă să vă descoperiți MECANISMELE DE APĂRARE prin care ați reușit să țineți fricile încătușate și subjugate.
Așteptați-vă să fiți rupți în bucăți pentru a remodela fragmentele într-o formă mai sănătoasa și mai fericită.
Așteptați-vă să vă pierdeți pe voi pentru a vă regăsi forța și frumusețea interioară.
Așteptați-vă să renașteți din nou!
Așteptați-vă să vă descoperiți comorile pierdute, visele abandonate în copilărie, bucuria, pofta de viață și inocența.
ASTEPTAȚI-VĂ SĂ VĂ TRANSFORMAȚI COMPLET ȘI PERMANENT!
Ținuta necesară: haine comode, izolir, păturică, papuci de casă, creioane colorate
NUMARUL PARTICIPANTILOR ESTE LIMITAT la 10-12 PERSOANE!!
Rezervarea locului se face numai în momentul achitării taxei de inscriere de 200 lei. TAXA DE INSCRIERE NU ESTE RETURNABILA.
Pret: 750 RON
IMPORTANT!
Având in vedere că vom accesa și elibera din memoria celulară multe informații toxice și vom lucra atât la nivel de cauză, cat și de efecte așteptați-vă să vă iasă la suprafață dureri și somatizări de tot felul după atelier. Nu vă speriați pentru că este normal să se întâmple așa.
Pe lângă curățarea fizică pe care o veți simți, va avea loc și o curățare emoțională. Vor mai apărea, de asemenea, schimbări majore de atitudine și comportament, care vă vor atrage alt fel de persoane și de situații din exterior, o indicație sigură că ați ieșit din cercul vicios in care trăiați.